Iarna se numără copacii

Iarna se numără copacii

După 25 de ani de defrișări masive ni se spune în raportul IFN: “Cuvântul defrișare legat inclusiv de tăierile ilegale este fals.”

Ați auzit de IFN sau Inventarul forestier naţional? Uite că avem și așa ceva și încă din 2006, însă mă tem că în ritmul disparițiilor pădurilor, va dispărea și acest IFN.

Chiar dacă aproape zilnic auzi, vezi sau citești o știre legată de defrișări, la sfârșitul anului trecut, IFN a făcut public un raport prin care ni se spune să stăm liniștiți, că au numărat ei copacii, și, culmea, suprafața împădurită este în creștere: “Practic, în România, datorită legislației silvice foarte dure, chiar și în cazul celor 250-300.000 ha tăiate ras, ca urmare a retrocedărilor, nu putem vorbi de defrișări.” se arată în textul IFN, conform paginadeagricultura.ro.

Drujbele își îndeplinesc menirea pentru care au fost create, de la micul proprietar până la marii industriași (dacă ați auzit de Schweighofer, Kronospan şi Egger, trei companii austriece ce deţin monopolul industriei de cherestea pe piaţa românească) dar prin diverse artificii, de includere a boscheților la păduri, IFN ne calmează, ciocârlia mai are unde să cânte.

În ceea ce privește micul proprietar ce s-a trezit cu o pădure retrocedată, în urmă cu vreo opt-nouă ani am avut o discuție cu un prieten, fiu de proprietar, și mi-a rămas în minte replica lui: “Dacă nu o tăiem noi, ne-o taie vecinii!”. N-am avut ce să mai comentez atunci, nu am nici acum! Din păcate!

Dar ce facem cu defrișările ilegale care distrug mediul natural? Conform unui raport Greenpeace, în România se taie trei hectare de pădure pe oră. Cele mai afectate zone sunt Suceava, Harghita, Argeş, Maramureş şi Cluj. Ne întrebăm și noi de ce după atâția ani nu s-a putut găsi nicio soluție? Simplu! Buzunarele pline nu pot vorbi!

În altă parte, nu departe de România, s-a găsit o soluție. Albania va adopta o lege care interzice total timp de zece ani tăierea arborilor, precum și comerțul și exportul de lemn conform declarațiilor ministrului albanez al mediului, Lefter Koka. Noi putem să învățăm ceva? Cândva? Cumva? De la alții măcar, dacă din greșelile noastre nu am reușit de atâția ani? Dacă ne gândim ce persoane s-au învârtit pe la Ministerul Mediului din România după ’89, nu e greu de înțeles de ce s-a ascuns mereu gunoiul sub preș.

Fiind într-un “scandal” continuu al defrișărilor ilegale, pe 13 ianuarie 2016, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca-Palmer, a semnat ordinul de revocare a lui Adam Crăciunescu din calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor — Romsilva, datorită implicării într-un dosar de retrocedare ilegală. Adam Craciunescu a declarat joi (14 ianuarie), că a demisionat de la conducerea Romsilva și că a anunțat Consiliul de Administrație că renunță la mandat din 21 martie, din motive personale. Cică din cauza bătrâneții, bat-o vina! Dacă unii ar fi “forever young” să mai poată fu... cum fu... odată.

Dar pentru cei care fură din virginele păduri, ministrul Mediului a pregătit o surpriză, Garda Forestieră: "Este importantă integritatea profesională a acestor oameni. Un grup de elită, un fel de DNA al pădurilor."

În iunie la locale, și în noiembrie-decembrie la parlamentare, când teoretic, drujba este în mâinile poporului, vor avea loc unele defrișări de politicieni însă ce ne facem că nu avem puieți curați?!!!