Craiova Multicultural Day 2016

Craiova Multicultural Day 2016

M-am întors sâmbătă, 30 ianuarie 2016, după o lungă perioadă, în holul Universității din Craiova, nu pentru cursuri sau examene, ci pentru Multicultural Day 2016

Lansat la inițiativa Asociației Interculturala Româno-Coreeană în anul 2013, evenimentul a fost inclus în cadrul Zilelor Municipiului Craiova, ediție la care au participat și Grecia și Bulgaria.
În anul următor, Craiova Multiculural Day, a beneficiat de participarea a 17 țări, având un sprijin important din partea Universității din Craiova și a Centrului de Informare pentru Străini.

Sâmbătă, 30 ianuarie 2016 a avut loc ediția a 3-a a evenimentului, țări exotice precum Zimbabwe, Nigeria, Afganistan, India, Mexic, Coreea de Sud, europenele Polonia, Franța, vecinii din Republica Moldova sau Comunitatea Timocenilor fiind reprezentate de studenți din cadrul Universității din Craiova. Au fost prezentate diferite costume naționale, produse culinare, dansuri populare sau moderne precum și filme cu tradițiile și istoria popoarelor amintite.

“Ne propunem ca acest eveniment să se repete anual, chiar dacă se realizează fără suport financiar ci doar cu pasiunea de a promova cultura, tradițiile și obiceiurile din alte țări” a declarat Liana Tătăranu, Consultant Relații Publice și Comunicare.
 

 

craiova multicultural day 02
craiova multicultural day 03
craiova multicultural day 04
craiova multicultural day 05
craiova multicultural day 06
craiova multicultural day 07
craiova multicultural day 08
craiova multicultural day 09