La peste o săptămână de la Vinerea neagră, pentru mine nu s-a terminat stresul
România a importat sărbători și manifestări din Statele Unite precum Valentine’s Day (Ziua îndrăgostiților), Halloween, chiar și ziua Americii și desigur Black Friday.
De ce nu a prins Thanksgiving Day – Ziua recunoștinței la români? Sărbătorită în SUA în a patra zi de joi din noiembrie, această zi a apărut inițial pentru a mulțumi Lui Doamne-Doamne pentru recolta anului, apoi, în timp, pentru a mulțumi pentru orice. Așadar, la români să fie o problemă cu curcanul sau cu "capra vecinului"? Cert este că noi, românii, trebuie să (re)învățăm să mulțumim și nu doar cu ocazia unei sărbători de import, ci zilnic.
Revenind la Black Friday, cu două zile inainte a apărut necesitatea cumpărării unei imprimante A3. Am studiat piața, ne-am hotărât la un model Epson, l-am găsit pe două site-uri: cel.ro și ideall.ro. Dacă se apropia acea vinere fatală, am zis să așteptăm două zile, poate prindeam o reducere. Ghinion!
A venit ziua de vineri! Am facut o comandă la emag.ro pentru un monitor 24'' și trei memorii de câte 4GB.
Imprimanta, la celelalte site-uri nu a beneficiat de reducere. De pe cel.ro mai achiziționasem inainte și ne-am hotărât să facem comanda urgent tot pe acest site. Ghinion!
Am platit OP-ul, am trimis confirmarea pe email și a început așteptarea. Datorită numărului mare de comenzi și desigur a problemelor aferente, cei de la cel.ro (Corsar Online) au scos centrala telefonică din priză lăsând ca alternativă de comunicare emailul.
Miercuri, 25 noiembrie, la ora 20.30, a venit curierul cu produsele de la emag.ro.
Vineri, după ora 14.00, trimit două emailuri, unul domnișoarei Cristina Maxim, responsabilă cu comanda mea, dar și pe comenzi@cel.ro, cerând informații despre starea comenzii mele. Două ore mai târziu, iau extrasul de la bancă pentru alte verificări și văd că, joi, primisem banii înapoi. Desigur, că nu am primit și lămuririle aferente. Posibil să fi scos și emailul "din priză". Notă: modelul este încă în stoc, limitat ce-i drept.
Bun! Urgent, am făcut comandă pe ideall.ro. Am primit emailurile automate de confirmare, dar urma week-end-ul prelungit cu ocazia Zilei Naționale. Ghinion!
Așadar, acest Black Friday încă mă bântuie, dar se pare că nu sunt singurul. Priviți filmul de mai jos! Realitate pură!
Acum înțeleg de ce Thanksgiving este înaintea zilei de Black Friday. Dacă era după, americanii trebuiau să mulțumească și pentru pumnii primiți.
0 comentarii