EURO 2016. Punct și de la capăt

EURO 2016. Punct și de la capăt

Portugalia sau lecția de ambiție. România, notă scăzută la purtare.

EURO 2016 și-a pus punctul pe Portugalia, o echipă talentată dar și muncitoare, formidabilă dar și încrezătoare în propriul joc care le-a adus primul mare premiu la un turneu final.
Dar ce este un turneu final? Este locul de joacă al surprizelor, poate şi, numai din prisma unor legături de joc nedezvoltate suficient între jucători veniţi de la echipe cu stiluri diferite, rezultatele fiind efectul unui cumul de talente, jucători muncitori și o inspirație de antrenor al unei echipe versus cumulul acelorași factori de la echipa adversă. S-a văzut așadar, în finală, că naționala Portugaliei nu înseamnă doar Cristiano Ronaldo dos Santos Aveiro, cum nici Suedia, în grupe, nu a însemnat doar Zlatan Ibrahimović.

Și această ediție a avut parte de surprize și nu putem omite Islanda sau chiar Portugalia, câștigătoarea turneului cu o singură victorie din șapte meciuri în timpul regulamentar de 90 de minute. Și să nu uităm naționala României, ale cărei astre spuneau că există toate condițiile ca să câștige chiar turneul. Nu! De fapt surpriza a fost că România s-a calificat la acest turneu.
Dar, după EURO 2016, ba chiar în timpul desfășurării acestuia, s-a pus punct unei ere a dezamăgirilor și am început o altă eră. FRF a făcut marea schimbare, a adus antrenor renegat o perioadă de țara natală, cu rezultate, ce-i drept, la echipele de club. El este Christophel Daum, cu buletin de Germania, 62 de ani trecuți, cu o mustăcioară “prăfuită” și cu un motto scuzabil: “O greșeală e o greșeală doar când e repetată.”
Bun! Să nu aruncăm cu pietre și să admitem că este un antrenor bun, să sperăm că va face treabă la naționala noastră și că își va merita salariul și posibil și bonusul. Dar, materia prima este aceeași, 1-2 jucători pe la echipe bunicele, câțiva rătăciți pe la cluburi second-hand iar restul tot din mămăLIGA 1 unde ranchiuna, dorința de afirmare nemeritată, nepotismul, părerile subiective, scandalurile infinite sunt la mare preț. Și acum se pune întrebarea: poate Herr Christoph Daum să șlefuiască mai bine această materie primă pentru a scoate un produs finit de calitate? Așa zisa “generație de aur” s-a remarcat și prin acea dăruire pe care am văzut-o la Islanda sau chiar la jucătorii portughezi, generația actuală nici măcar nu o poate mima, nu mai vorbim de dezamăgirea sau tristețea lipsei unor rezultate bune, de parcă o calificare din grupe chiar le-ar fi stricat programul de vară.

Problema noastră, a românilor, este mentalitatea. S-a mai încercat schimbarea mentalității cu un german, mai de pe la noi, dar zic, după aproape doi ani, să nu îl deranjăm încă. Se pare însă, că se poartă încă “germana”, e o modă. Să încercăm și la naționala de fotbal.

Indiferent de tactici și metode, eu cred că această schimbare trebuie să vină în primul rând din interiorul nostru. Poate dacă suntem mai serioși, mai disciplinați, cu o personalitate mai constructivă, este imposibil ca rezultatele bune să nu apară.