Simona Halep, Olimpiada și românii

Simona Halep, Olimpiada și românii

După atâta timp petrecut în TOP 10, și chiar în TOP 5 WTA, Simona Halep și-a câștigat dreptul de a-i fi respectate deciziile

Crescând cu jucători-artiști precum Boris Becker, Steffi Graf sau Martina Hingis, nu aveam cum să nu apreciez „sportul alb” și de multe ori să renunț la o miuță în favoarea unor partide de tenis. Au urmat apoi ascensiunile a doi monștri, Roger Federer, respectiv Serena Williams, doi sportivi creați parcă “în laborator”, ca să citez un bun prieten. Dar, ca orice dominație care devine plictisitoare coroborată cu noile etape din viețile copiilor, a celor care altădată speriau până și copacii de pe lângă terenul de tenis, la fel s-a întamplat și cu această perioadă când interesul față de tenis s-a limitat la citirea unor știri înghesuite printre articolele despre fotbal și mai târziu, la câteva “schimburi” pe terenurile bazei Cojan.

După o perioadă submediocră, în care doar Andrei Pavel și Irina Spîrlea au „agățat” steagul românesc mai sus în clasamentele mondiale, a explodat în 2013 o adevărată campioană, născută la Constanța, o româncă al cărei nume, Simona Halep, a fost cel mai accesat pe WTATennis.com timp de doi ani consecutivi (2014–2015).

Montreal după 40 de ani de la succesele Nadiei


Poate de la meciurile naționalei de fotbal din anii ’90, un sportiv nu a mai reușit să determine atâția oameni să o urmărească din fața televizoarelor, indiferent de oră, sau chiar pe terenurile din toată lumea, din Dubai până în Canada sau din Spania până în Statele Unite. Această fată a reușit singură, în această epocă modernă, ceea ce a reușit grupul minunat al Generației de aur.
Simona poate fi un model pentru copii, și s-a văzut că de fiecare dată când are ocazia, se bucură de momentele alături de micii tenismeni, așa cum s-a întâmplat inclusiv la Mini Coupe Rogers. Urmărind partidele româncei, mulți, inclusiv cei care o critică, cunosc acum adversarele sale, sau au învățat ce este un slice, passing, forehand, smash...

 Simona Halep la Mini Coupe Rogers

Pro și de ce contra?
Este ușor să critici, mai ales “de pe margine”, dar, chiar și după “game, set, match, turneu”?

Ca orice sportiv, Simona este supusă laudelor când câștigă dar și criticilor când pierde, critici ce ar trebui să fie constructive, legate de jocul acesteia sau de condițiilor nefavorabile din acele momente.
 
Ieri, 31 iulie 2016, Simona a câștigat turneul de la Montreal la simplu, eliminând pe parcurs jucătoare ca Daria Gavrilova, Karolina Pliskova (17 WTA), Svetlana Kuznetsova (10 WTA), Angelique Kerber (2 WTA) și învingând-o în finală pe Madison Keys (9 WTA). Iar azi, citeam la comentariile unor articole replici precum: “s-a demonstrat ce fel de turnee e în stare să câștige”. Nu ar fi surprinzător ca aceste replici să aparțină persoanelor din cadrul publicațiilor respective, în goana după trafic pe site-urile lor.

Tot ieri, la o oră după câștigarea trofeului la simplu, perechea SiMoni (SIMOna Halep și MONIca Niculescu) a jucat finala la dublu împotriva rusoaicelor Ekaterina Makarova și Elena Vesnina, scor 3-6, 6-7 (5-7). Frustrant a fost cum reușeau adversarele să întoarcă game-uri de la 0-40, poate pentru că au peste 100 de meciuri împreună. Dar ca să fiu ironic, până se depistează ce au consumat, să le felicit pe românce care pe lângă faptul că sunt la prima experiență la dublu și beneficiind de un wildcard, au ajuns până în finală cu zâmbetele pe față.

Zi kă nu merge la Olimpiadă

După cum spuneam mai devreme, dacă ne-am limita la critici legate de joc, am fi cu un metru mai aproape de civilizație, însă, când încep să curgă sfaturile ca râurile la inundații, întregi sate de bun-simț sunt înghițite de apele rele.
Din păcate, sunt mulți care știu mai bine decât Simona la ce turnee să participe, ce antrenori să angajeze, pe banii ei desigur, când să joace la Fed Cup, să se ducă sau nu la Olimpiadă, cu ce să se îmbrace ....
Simona a declarat că nu va participa la Olimpiadă (pentru mine era suficient, în condițiile unui cadru amplu jalnic al pregătirilor de la Rio) din cauza virusului Zika. Cu țânțar sau fără țânțar, cu fâlfâiala drapelului deasupra capului sau nu, accidentați sau nu, mulți alți reprezentanți ai tenisului mondial au tăiat Olimpiada din programul lor, Milos Raonic (Canada, 7 ATP) , Dominic Thiem (Austria , 10 ATP), John Isner (SUA, 17 ATP), Bernard Tomic (Australia, 20 ATP) şi Feliciano Lopez (Spania, 19 ATP), Roger Federer (Elveția, 3 ATP) etc. Fiecare are unul sau mai multe motive, dar cuvintele Simonei trebuie analizate literă cu literă, iar la şedinţa de redacţie în ziua cu pricina s-a stabilit: „Tolo, zici de bine!”, “Oana, ești neutră!”, “Naum, dă-i tare! Dacă se supără, dăm o revenire ca Geambașu cu Ivan!”
Noi nu mai avem sporturi în România de ceva vreme, dar e bine că avem presă sportivă (desigur, unii se reprofilează) iar atunci când unii reușesc să se ridice, mai mult pe propriile forțe, în loc să se agite mocirla demonstrând că se poate, sunt atacați tot cei care s-au ridicat.
Ce tupeu pe Simona să câștige atâția bani și să-și cumpere țoale în loc să ajute niște românași care nu vor să muncească.

Pentru acest sport, Olimpiada nu reprezintă în niniun caz competiția supremă, indiferent din ce punct de vedere am privi, al palmaresului, al banilor, al patriotismului. Deși se pune încă la îndoială patriotismul Simonei, românca reprezintă imaginea acestei țări, care îi va fi mereu datoare. Și nu este o imagine rea din moment ce doar prin participarea la turneul de la București, acesta a fost transmis în 49 de țări, sau că, acolo unde se duce, recunoaștem steagurile fluturate iar încurajările și uralele sunt din inimi de români determinând arbitrii întâlnirilor să învețe expresii în limba noastră pentru a-i liniști pe spectatori.

Așadar, până realizăm în domeniile noastre un sfert din cât a realizat Simona până acum în tenis, să încercăm să-i respectăm deciziile în ceea ce privește antrenorii, turneele, tacticile etc, pentru că, probabil, ea știe mai bine.